Totul din Intreg contine mesaje provenite din adevarata realitate, aflata dincolo de aparentele fizice.
Te invit într-o călătorie magică prin Ţinutul Fantasticului, unde Totul este de partea ta, iar Întregul lucrează neîncetat pentru tine. Pe teritoriul acestei lumi Divine vei întâlni Sufletele tuturor apropiaţilor tăi şi vă veţi bucura împreună de Bucuria Supremă din care proveniţi.
Evadează puţin din ograda realităţii fizice şi oferă-ţi ocazia să te inunzi în sentimentele înălţătoare ale Creatorului! Vei observa că pe parcursul acestei excursii îţi poţi conecta alimentatorul Divin direct la Sursa existenţei noastre şi astfel te vei încărca cu armonia la care de multe ori îţi plăcea să visezi.
Orice dorinţă poate fi îndeplinită prin miracolele prezente în Tărâmul Sufletului şi adusă în viaţa fizică, pentru a te umple cu fericire din Fericirea lui Dumnezeu!
Te va încerca un sentiment de surprindere când te vei convinge că până şi ceea ce consideri tu necaz te va încuraja şi te va pune faţă-n faţă cu împlinirea.
Vei prinde încredere în propriile forţe şi vei avea tupeul Divin să baţi la uşi la care nici nu îndrăzneai să te gândeşti, iar mintea îţi va fi antrenată aşa de bine, încât orice decizie luată te va duce direct la reuşită şi astfel intersectarea cu succesul va deveni inevitabilă!
Relaxează-te, bucură-te de viaţă, bucură-te că exişti şi deschide-te către comorile Infinitului, trăind clipa prezentului! A sosit momentul să-ţi transformi visele măreţe din Ţinutul Fantasticului, în experienţe înălţătoare din realitatea fizică. Eşti în siguranţă acum! Eşti în Dumnezeu!